Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu l-a primit la Ministerul de externe pe Ambasadorul Republicii Azerbaidjan Gudsi Osmanov, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.
În cadrul întrevederii oficialii au discutat subiectele actuale de pe agenda relațiilor bilaterale moldo-azere, în special perspectivele promovării dialogului politic și dezvoltării cooperării în domeniile comercial-economic și cultural-umanitar.
Totodată, părțile au reiterat interesul reciproc pentru organizarea vizitelor de nivel înalt, stimularea comerțului bilateral, a investițiilor și importanța extinderii cadrului juridic în domeniile de interes reciproc.
Cristina Gurez







