„În ceea ce privește viziunea de viitor asupra relațiilor cu UE, Acordul de Asociere oferă un cadru foarte profund și Republica Moldova nu a finalizat încă realizarea tuturor prevederilor. În același timp, domeniile politice au fost trasate în 2007-2008, iar de atunci au apărut mai multe domenii de interacțiuni noi cu UE și Republica Moldova își dorește noi platforme de cooperare suplimentare, în domeniile ca politica și securitatea, energia, justiția și mediul” – a declarat Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cadrul Forumului de Integrare Europeană a Republica Moldova, informează TRIBUNA.
Oficialul a constatat că Republica Moldova a trecut în ultimii ani prin mai multe perioade în relația cu UE, inclusiv de îngheț și recul, dar în pofida acestora țara noastră a continuat să se integreze din ce în ce mai mult cu UE – forța de atracție a Uniunii Europene pentru cetățenii și economia noastră, pentru dorința noastră de a trăi mai bine a acționat ca magnet și ancoră care a permis țării să se transforme.
Peste 65 la sută din exporturile Republicii Moldova merg spre UE, Republica Moldova este statul care a beneficiat cel mai mult de Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană dintre țările Parteneriatului Estic: de la semnarea Acordul de Liber Schimb exporturile moldovene în UE au crescut cu 70 la sută, fără precedent în regiune.
„Iar Acordul de Asociere este cel mai ambițios acord internațional semnat de Republica Moldova, care ne conferă chiar mai multe obligații de ajustare la standardele UE decât au acum statele candidate din Balcani. În plus, în ultimii 7 ani peste 2 milioane de cetățeni moldoveni au beneficiat de libertatea de a călători în UE.
Temele nefăcute și lacunele țin de situația catastrofală cu domeniul corupției și justiția – Republica Moldova ocupă locul 115 în lume în indicele de percepție a corupției, un loc de rușine având în vedere că în ultimul deceniu Republica Moldova a pierdut 20 de poziții, din cauza capturării instituțiilor statului.
Acest lucru creează probleme serioase în domeniul climatului investițional, care este ostil din cauza corupției”, a mai comunicat ministrul.
Potrivit lui Popescu, Republica Moldova a avut relații externe subdezvoltate și în domeniul securității. Republica Moldova este stat neutru, dar este foarte important să nu tratăm neutralitatea ca autoizolare – suntem într-o zonă foarte sensibilă și statul are nevoie de instituții eficiente în acest domeniu și este important ca în anii următori să fortificăm acest domeniu, inclusiv prin parteneriate externe.
„La aproape 100 de zile de guvernare, iată cum vede echipa de guvernare următorii pași.
Primul obiectiv – necesitatea de a debloca contactele externe pentru a reconecta Republica Moldova la circuitul internațional. Și putem spune că în acest moment am reușit să stabilim contacte directe cu 12 state UE la nivel de miniștri de externe. Beneficii concrete – acord de securitate socială cu Grecia, Lituania recunoaște permisele de conducere moldovenești, cu Franța am semnat un acord de recunoaștere a studiilor bilingve.
Alt domeniu – liberalizarea prețurilor la roaming – speranța este ca până la sfârșitul acestui an să fie semnat un acord în cadrul Parteneriatului Estic pentru eliminarea prețurilor la roaming între cele 6 state. Aceleași eforturi se depun și în cazul statelor din Uniunea Europeană.
În viitor apropiat va avea loc lansarea dialogului de securitate și de securitate energetică cu UE. Și ne pregătim pentru Summit-ul Parteneriatului Estic din decembrie”, a declarat vicepremierul.
În ceea ce privește viziunea de viitor asupra relațiilor cu UE – a subliniat ministrul – Acordul de Asociere oferă un cadru foarte profund și Republica Moldova nu a finalizat încă realizarea tuturor prevederilor. „În același timp, domeniile politice au fost trasate în 2007-2008, iar de atunci au apărut mai multe domenii de interacțiuni noi cu UE și Republica Moldova își dorește noi platforme de cooperare suplimentare, în domeniile ca politica și securitatea, energia, justiția și mediul.
Republica Moldova nu are un consens național ce ține de politica externă, cum a fost de exemplu în România, prin declarația de la Snagov. Totuși, aspirațiile de apropiere de UE sunt profund ancorate în rândul cetățenilor și a instituțiilor, și acest grad a crescut față de acum 10-15 ani”, a mai spus el.
Cristina Gurez







