[ X ]
Important3 Noiembrie 2021 15:55

Decret prezidențial: 5 noiembrie - zi de doliu în Republica Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a semnat decretul prin care ziua de 5 noiembrie 2021, când vor avea loc funeraliile artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu, este declarată zi de doliu național în toată țara, transmite TRIBUNA.

Doliul național este instituit în semn de comemorare a celebrei pictorițe Valentina Rusu-Ciobanu, promotoare a valorilor culturale naționale și universale.

În conformitate cu decretul prezidențial, vineri, 5 noiembrie, în toate localitățile republicii drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu prin păstrarea unui moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

Totodată, li se recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe la desfășurarea, în ziua de 5 noiembrie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente  În timp ce piaţa construcţiilor din Republica Moldova, în primul semestru al anului curent, a intrat ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...