[ X ]
Breaking news31 Octombrie 2021 07:00

Dorin Chirtoacă ar putea reveni în fruntea PL? Vicepreședinte: Vom desfășura Congresul

Partidul Liberal (PL) va avea în curând un nou președinte, care va fi ales în cadrul unui Congres extraordinar, informează TRIBUNA.

Contactată, Veronica Herța, vicepreședintă a PL, a declarat că, actualmente, organul de conducere al partidului este Biroul Politic și în curând va avea loc o ședință a Consiliului Republican, în cadrul căreia va fi luată decizia privind modalitatea de organizare ulterioară a activității formațiunii.

Întrebată dacă Dorin Chirtoacă, care și-a întrerupt activitatea politică, ar putea reveni ulterior în funcția de lider al partidului, ea a spus:

„Domnul Chirtoacă ne-a comunicat pe data de 26 octombrie, la ședința Biroului Politic al partidului că renunță la funcția de președinte de partid și la mandatul de consilier municipal. În același timp a spus că rămâne membru de rând al PL, fără să ocupe vreo funcție, fiind dedicat mai departe promovării Unirii cu România.

Nu poate fi vorba despre înlocuire (n.r. – temporară). Odată ce a depus mandatul, urmează să avem Congres, să fie ales un nou președinte”, a precizat vicepreședinta PL.

Politiciana a mai menționat că, „la următorul Consiliu sau Congres, cel puțin, dumnealui a spus că nu va candida la nicio funcție în partid”.

„Ce va face mai departe, nu am de unde să știu, cred că timpul va arăta, dar dumnealui nu a spus că se retrage definitiv din politică, a spus că renunță la cele doua funcții și că rămâne în lupta pentru românism. Dar, de fapt, asta este politica pentru noi – lupta pentru Unire”, a conchis Herța.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce reforma fiscală trebuie tratată în contextul general al provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri      Unul din cele mai discutate subiecte în ultima perioadă este reforma fiscală, ce ar urma să fie implementată ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...