[ X ]
Exclusiv29 Octombrie 2021 06:00

Congres, pe timp de pandemie! Alegerea noii conduceri a PCRM va avea loc în condiții speciale!  

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) va desfășura la 7 noiembrie curent Congresul IX, în cadrul căruia va fi aleasă noua conducere a formațiunii. Evenimentul va avea loc în condiții speciale, având în vedere contextul pandemic, informează TRIBUNA.

Contactată, Elena Bodnarenco, deputat, secretar executiv al PCRM, a spus că pregătirile decurg conform planului stabilit inițial.

„Au fost pregătite documentele necesare pentru Congres, a fost rezervată sala și delegații au fost informați despre locul și timpul desfășurării”, a declarat ea.

Elena Bodnarenco a comunicat că evenimentul va avea loc cu prezența fizică a delegaților. „Delegații vor prezenta certificat de vaccinare, iar cei nevaccinați vor fi testați pe loc înainte de începerea Congresului. Va fi asigurată distanța fizică între participanți”, a precizat deputatul.

Cât despre agenda Congresului – a spus că – aceasta include prezentarea rapoartelor Comitetului Central și ale Comisiei Centrale de Revizie, introducerea modificărilor în Programul și Statutul partidului și alegerea noii componențe a organelor de conducere.

„Conducerea partidului va fi aleasă colegial la forumul partidului, la propunerea delegaților prezenți la Congres”, a menționat Bodnarenco, precizând că nu poate vorbi despre candidaturi acum, deoarece nu se știe pe cine vor înainta delegații.

Amintim că, recent, Vladimir Voronin, actualul președinte al PCRM, a declarat că intenționează să se reducă din această calitate, însă va rămâne în partid și-n Parlament.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...