[ X ]
Important27 Octombrie 2021 12:00

Premieră: Declarațiile de avere și interese personale ale conducătorilor Băncii Naționale vor fi verificate

Declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anul 2020, de către Guvernatorul, Prim-viceguvernatorul și Viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei vor fi verificate de către inspectorii de integritate, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat al Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Totodată, vor fi supuse verificărilor și declarațiile depuse de membrii Consiliului de Supraveghere și ai Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, dar și cele completate de  șefii și adjuncții de subdiviziuni din cadrul acestei entități. În acest sens, prin sistemul e- Integritate au fost  repartizate spre verificare peste 40 de declarații de avere și interese personale. De menționat că verificarea acestei categorii de subiecți va derula pentru prima dată în activitatea ANI.

Dacă inspectorii de integritate vor descoperi bănuieli rezonabile de încălcare a legislației, atunci vor fi inițiate proceduri de control pe toate regimurile juridice conexe ANI sau cauze contravenționale.

„Acțiunea are loc în contextul ordinului emis în luna aprilie 2021 de Președintele ANI, după ce s-a încheiat perioada de depunere a declarațiilor de avere și interese personale. Potrivit documentului, au fost identificați mai mulți demnitari și funcționari de rang înalt, din circa 40 de categorii de subiecți ai declarării, în privința cărora s-a dispus controlul obligatoriu, din oficiu, al declarațiilor anuale de avere și interese personale depuse pentru anul 2020 de către subiecții de interes public” – precizează sursa. 

Până acum, inspectorii de integritate au verificat declarațiile depuse de judecători, procurori, deputați și miniștri, iar pe numele unora dintre aceștia au fost inițiate proceduri de control.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...