Mariana Durleșteanu, președintele Partidului Legii și Dreptății (PLD), ex-ministru al Finanțelor, afirmă că „cu toții înțelegem că, după ce s-a ajuns la criza energetică, propunerile noastre sunt o încercare de a stinge casa mistuită de flăcări cu două căldări de apă”, informează TRIBUNA.
„Acolo unde alții au găsit limbă comună cu Gazprom, au negociat preț avantajos la gaze, reprezentanții guvernării PAS au eșuat lamentabil. Spre exemplu, Ucraina cumpără gaze de la FR cu 1200 dolari m3. Aceste două țări se află din 2014 într-un conflict armat. Pretențiile reciproce sunt extrem de grave. Relațiile sunt dușmănoase”, a declarat ea.
Politiciana a venit în context cu o serie de întrebări: „Moldova tot luptă cu Federația Rusă, iar noi nu știm? Ce conflicte fierbinți au apărut peste noapte între țările noastre? Chiar nu a fost posibil în pragul sezonului rece de găsit o formulă a prețului la gaz convenabilă, atât pentru RM, cât și pentru FR? Care a fost și este raționamentul de a provoca un conflict cu Gazprom și Federația Rusă? Ce câștigă Republica Moldova ca stat? Datorii suplimentare? Ce câștigă cetățenii? Facturi de câteva ori mai scumpe la serviciile comunale?”.
Totodată, Durleșteanu a cerut guvernanților răspunsuri și informații despre starea reală a lucrurilor.
„Întotdeauna am pledat pentru diversificarea surselor energetice pentru Republica Moldova. La tema respectivă, am vorbit și în campania electorală. Dar nu în așa mod, cum încearcă să o facă guvernarea în prezent. Piată energetică necesită strategie și planificare, minte lucidă și rece, expertiză și experiență, nu haos, emoții și incompetență”, a conchis ea.
Cristina Gurez







