[ X ]
Important28 Septembrie 2021 12:54

CEC - cu un apel către Parlament!

Potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 115 din 16 septembrie 2021, a fost confirmată componența nominală a Comisiei Electorale Centrale, în număr de 6 persoane, din cele 9 care sunt prevăzute de lege. Alți trei membri urmează a fi confirmați, informează TRIBUNA.

La 17 septembrie 2021, membrii deja confirmați au organizat o ședință, în cadrul căreia  doamna Angelica Caraman a fost aleasă în funcția de președinte a instituției. Alegerea președintelui a fost determinată de necesitatea asigurării continuității activității Comisiei, inclusiv în contextul organizării alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021, pe motiv că mandatul componenței precedente a CEC a expirat la 15 septembrie curent.

În cadrul aceleiași ședințe, subiectele privind alegerea vicepreședintelui și secretarului Comisiei Electorale Centrale au fost amânate pentru o perioadă de cel mult 15 zile, prevăzută de alin.(1) al art. 17 din Codul electoral. Amânarea celor două subiecte a fost decisă, pe de o parte, pentru a permite Parlamentului confirmarea celor trei membri, pentru componența deplină, conform prevederilor alin.(1) art. 16 din Cod. Pe de altă parte, amânarea s-a făcut cu scopul ca întreaga componență a CEC să participe la procedura de alegere a vicepreședintelui și secretarului Comisiei, întru asigurarea dreptului de a alege și de a fi ales pentru membrii neconfirmați deocamdată. Subliniem că termenul maxim de 15 zile, stipulat în Codul electoral, expiră la 1 octombrie 2021, motiv pentru care membrii Comisiei confirmați reiterează necesitatea respectării termenului pentru alegerea conducerii instituției și fac apel către Parlament să suplinească numărul membrilor CEC în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.

 

Cristina Jicol

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...