[ X ]
Important27 Septembrie 2021 10:12

SA „Moldovagaz”: Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui cca 2960, cu posibilitatea să fie dublat

Cel puțin 30 de gospodării din satul Ruseni, raionul Edineț, deservit de întreprinderea „Edineț-gaz”, se vor racorda în timpul apropiat la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, lucrările de bază la extinderea acesteia sunt deja finalizate.

În total au fost așezați 1,75 kilometri de conductă de gaz, precum și a fost instalat un punct de reglare-măsurare a gazelor de tip dulap.

În același timp, au demarat lucrările de extindere a rețelelor din satul Bîrnova, raionul Ocnița. În această localitate este planificată construcția a peste 5,6 kilometri a conductei de gaze, cu un potențial de conectare a cel puțin 104 gospodării noi. Proiectul urmează să fie finalizat în luna noiembrie a anului curent.

Bugetul total actualizat al programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din grupul SA „Moldovagaz” va constitui în anul curent 82,87 milioane de lei. Din suma respectivă peste 25 de milioane de lei vor fi direcționați la construcția a 22,94 kilometri de gazoducte interrurale, un proiect de premieră pentru ultimii ani, realizat din sursele proprii ale întreprinderilor de distribuție „Moldovagaz”. Acest fapt va permite extinderea rețelelor până la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.

Per total, se vor așeza cca 173 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 74 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapă, cca 2960, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...