[ X ]
Breaking news17 Septembrie 2021 15:36

A fost ales noul șef al CEC

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), astăzi, au ales noul președinte al Comisiei. Este vorba despre Angelica Caraman, informează TRIBUNA. 

Pavel Postica a fost cel care a propus numirea Angelicăi Caraman în funcția de președinte al Comisiei.

„Eu o propun pe Angelica Caraman la funcția de președinte CEC. Doamna Caraman dispune de cea mai mare experiență dintre noi 6 în ceea ce privește aspectele de organizare a alegerilor. Are experiență de formare a funcționarilor electorali, de gestionare a procesului electoral”, a spus Postica.

În urma numirii, noua conducere a CEC a declarat: „Sunt sigură ca voi avea sprijinul dumneavoastră și în continuare. Vă mulțumesc pentru această încredere. Vom munci cot la cot ca să îndreptățim așteptările și să asigurăm activitatea așa cum este prevăzut în Codul Electoral”.

Ce ține de alegerea vicepreședintelui și secretarului CEC, membrii Comisiei au decis ca ei să fie aleși atunci când Parlamentul va decide, în termen de 15 zile, suplinirea tuturor funcțiilor de membri ai CEC.

„Suntem într-o situație un pic inedită ținând cont de faptul că mandatul precedentei componențe CEC a expirat încă 2 zile în urmă, iar de luni s-ar putea începe perioada electorală pentru alegerile parțiale din câteva localități, iar pentru a debloca acest proces este nevoie de ales conducerea CEC. În schimb, alegerea vicepreședintelui și secretarului CEC mai poate aștepta”, a susținut Pavel Postica.

 

Mihaela Conovali

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...