[ X ]
Important15 Septembrie 2021 12:07

Șeful statului: Am reușit să relansăm dialogul politic cu Uniunea Europeană și să reluăm asistența financiară

Șeful statului Maia Sandu declară că salută decizia Uniunii Europene de a acorda Republicii Moldova circa 745 de milioane de lei, ajutor nerambursabil, informează TRIBUNA. 

Suma este parte a Planului de recuperare economică în valoare de 600 de milioane de euro, susținere din partea UE pentru următorii trei ani.

„Sprijinul UE vine după o lungă perioadă de îngheț a asistenței europene, cauzat de fostele guvernări. Așa cum am promis în campania electorală, am reușit să relansăm dialogul politic cu Uniunea Europeană și să reluăm asistența financiară”, susține Președintele.

Maia Sandu mai declară că Republica Moldova recâștigă, pas cu pas, încrederea partenerilor strategici.

„Acest sprijin european este și un semnal de încurajare pentru noua echipă guvernamentală în angajamentul ei de a curăța instituțiile, a combate corupția și a lansa programe de dezvoltare a țării. Banii oferiți acum de UE vor merge în bugetul de stat, pentru cele mai urgente necesități, inclusiv pentru combaterea Covid-19 și susținerea economică a întreprinderilor afectate de pandemie. Este un ajutor substanțial și suntem recunoscători pentru el”, se mai arată în declarația șefului statului.

 

Mihaela Conovali

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...