[ X ]
Important21 August 2021 11:00

(FOTO) Cu ce se ocupă acum fosta deputată Arina Spătaru

După ce și-a încheiat mandatul de deputat în Parlamentul de legislatura a X-a, Arina Spătaru a revenit la activitățile sale anterioare, informează TRIBUNA.

„Am revenit cu bucurie în afacerea familiei mele – „Atelier Arina Spătaru”, unde lucrurile au încremenit pe timp de pandemie și unde totul se schimbă spre bine. La fel este situația și cu comunitatea noastră – a Bisericii Sfântul Pantelimon din Bălți, unde soțul meu este preot paroh. Acolo am pornit campania de binefacere „Mulțumesc Doamne pentru prânzul cald”, unde o dată pe săptămână hrănim în jur de 26 de beneficiari, persoane în etate care locuiesc singure”, a declarat ea, pentru portalul nostru.

Totodată, ex-deputata a spus că mai are și alte activități curente.

„A treia latură, în care mă implic plenar, este cea civică, mai exact – e vorba de asociația formată prin implicarea mea și a colegei mele Elena Bordianu „Primăvara care ne unește”, misiunea căreia este de a scoate femeile din casă și de a le oferi posibilitatea de a participa la soluționarea problemelor din Bălți. La moment promovăm participarea bălțenilor la formarea bugetului municipiului Bălți 2021 și aplicarea legii privind transparența decizională, astfel încât bălțenii sa decidă unde trebuie reparate drumurile publice municipală”, a menționat Spătaru pentru TRIBUNA.

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...