[ X ]
Important19 August 2021 10:34

CNA: Trafic de influență pentru obținerea unui permis de conducere

Un bărbat din Bălți este cercetat penal de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență, informează TRIBUNA.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi susținut că poate influența persoane publice din cadrul Secției de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din Bălți și că le poate determina să asigure susținerea examenului practic de conducere a vehiculelor, cu eliberarea ulterioară a permisului de categoria „B”. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins şi primit 300 de euro mită.

În prezent, bărbatul are statut procesual de bănuit, fiind cercetat în stare de libertate.

„Amintim că, traficul de influenţă se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 6 ani, iar persoana juridică riscă amendă de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate”, comunică reprezentanții CNA.

Totodată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

 

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...