[ X ]
Important18 August 2021 10:44

Șeful Poliției de Frontieră a avut o discuție cu omologul său ucrainean!

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a avut o conversație telefonică cu omologul său ucrainean, Serhii Deineko, în cadrul căreia au fost abordate elemente cheie ce țin de activitatea comună la frontiera de stat, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat al Poliției de Frontieră.

În debutul discuțiilor, Vasiloi a fost felicitat cu ocazia desemnării în funcția de șef al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, fiind exprimată convingerea că relațiile moldo-ucrainene vor cunoaște noi segmente de colaborare.

Totodată, cei doi oficiali au făcut un schimb de date privind situația operativă la frontiera moldo-ucraineană și au convenit asupra unor acțiuni eficiente de fluidizare a traficului transfrontalier, dat fiind faptul că în ambele state se va marca sărbătorile naționale.

În același timp, au fost stabilite drept priorități comune pentru perioada imediat următoare: identificarea noilor mecanisme de interacțiune în scopul combaterii criminalității transfrontaliere, în special a schemelor de contrabandă cu țigarete.

La fel, șeful Poliției de Frontieră a informat omologul său ucrainean cu privire la noile măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, aprobate prin Hotărârea nr. 59 din 13 august 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Folosind acest prilej, Vasiloi a adresat Președintelui Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei invitaţia de a organiza o întrevedere bilaterală în cel mai apropiat timp.

 

Cristina Pendea

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...