[ X ]
Important10 August 2021 15:43

Proiect de lege cu privire la Procuratură, înregistrat PAS de în Parlament

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco a înregistrat în Parlament un proiect de lege cu privire la Procuratură, care va include evaluarea activității Procuraturii Generale și instituțiile disciplinare a acesteia, transmite TRIBUNA. 

Sergiu Litvinenco a spus, într-un briefing de presă, că prevederile includ posibilitatea eliberării din funcție a Procurorului general la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

„Necesitatea acestor modificări vin în rezultatul alegerilor din 11 iulie, de evoluția dosarelor de importanță publică, dar și aspecte discutate la ședința CSS. Modificările nu vor afecta independența și autonomia PG, rolul decisiv în luarea deciziilor îi revine CSP. Modificările conțin suficiente garanții pentru a asigura proceduri corecte în cazul evaluării profesionale, cât și procedura disciplinară”, a spus Sergiu Litvinenco.

Deputatul mai spune că proiectul de lege înregistrat vine să restabilească un echilibru între drepturile și obligațiile Procurorului General astfel încât acesta să ia decizii calculate, corecte pe parcursul mandatului.

 

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...