[ X ]
Breaking news10 Iulie 2021 13:47

Discuții pe marginea asigurării liberei circulații și ordinii publice în Zona de Securitate în contextul alegerilor

Membrii Comisiei Unificate de Control au purtat discuții la Bender, în zilele 8 și 9 iulie, pe marginea asigurării liberei circulații și ordinii publice în Zona de Securitate în contextul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie curent, transmite TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, tactica aleasă de unele părți, prin denaturarea faptelor și interpretarea tendențioasă a actelor operațiunii de pacificare, a făcut imposibilă aprobarea agendei și luarea deciziei consensuale.

„Comisia nu a găsit soluții de compromis pentru aprobarea ordinii de zi nici a ședinței ordinare, nici a celei de urgență, inițiate de reprezentanții Federației Ruse.

În cadrul ședinței, delegația Republicii Moldova a informat că autoritățile vor asigura ordinea publică prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției dislocate în Zona de Securitate”, se spune în comunicat.

De menționat că, la 6 iulie curent, Misiunea OSCE în Moldova a anunțat Comisia Unificată de Control despre rezultatele monitorizării situației în Zona de Securitate realizate pe parcursul lunii iunie, atestând instalarea de către Tiraspol a așa-numiților „grăniceri” la postul din preajma feribotului peste Nistru din localitatea Slobozia, dar și prezența constantă a unor instalații de beton de îngrădire a accesului între localitățile Bender și Varnița.

În context, Misiunea OSCE în Moldova a apreciat că asemenea încălcări generează impedimente în libera circulație a cetățenilor.

Pe durata întrunirii de lucru, delegația Republicii Moldova a calificat drept inacceptabile tentativele de a impune condiții ultimative în activitatea Comisiei Unificate de Control, a reiterat apelul de a elimina structurile de „grăniceri” care reprezintă principalul factor de tensiune în Zona de Securitate și impedimentul de bază în asigurarea liberei circulații a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Poziția delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control rămâne în continuare bazată pe necesitatea menținerii stabilității și ordinii publice în perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, asigurării liberei circulații și realizării altor drepturi fundamentale ale cetățenilor.

Cristina Pendea 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...