[ X ]
Important25 Iunie 2021 15:00

Ministerul Sănătății a explicat totul despre certificatul de vaccinare anti COVID-19

Fiecare persoană vaccinată împotriva COVID-19 va primi certificatul de vaccinare, care se eliberează indiferent de persoană sau categorie. Este o evidență medicală a persoanei, care demonstrează faptul că a fost vaccinată împotriva COVID-19, informează TRIBUNA.

„În primul rând, certificatul de vaccinare reprezintă dovada oficială că persoana a fost vaccinată. Certificatul de vaccinare se generează din cadrul sistemului informațional a Registrului de vaccinare COVID-19. Este un sistem total diferit de toate sistemele informaționale efectuate până acum și este implementat și aprobat prin Hotărârea de Guvern, astfel că sistemul acesta asigură o protecție foarte înaltă a datelor. Este dovada oficială acordată de către autorități pentru persoana vaccinată”, a declarat  medicul epidemiolog din cadrul ANSP, Alexei Ceban.

El a menționat că, fiecare certificat de vaccinare are un rol. Poate fi folosit în unele condiții de traversare a frontierei. Aceasta ar lua povara persoanei de a face testul PCR. „Noi folosim certificatul de vaccinare ca o comoditate, dar mai mult este o necesitate în prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Adică, persoana vaccinată nu reprezintă un pericol pentru cei din jur și pentru țara în care pleacă. Fiecare țară încearcă să-și protejeze cetățenii. Având certificatul de vaccinare avem o facilitate, dar nu este un pașaport care ar interzice mobilitatea acestei persoane”, a precizat Ceban, în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, el a spus că, certificatul de vaccinare este un document, în primul rând electronic, generat în format PDF – toate datele care sunt stocate în registrul electronic sunt evidențiate în acest certificat de vaccinare. El poate fi printat sau stocat în format electronic. Certificatul electronic va putea fi descărcat de pe pagina oficială www.vaccinare.gov.md.

„Certificatul de vaccinare conține datele personale (nume, prenume, vârstă, IDNP, sex, domiciliul persoanei), datele despre vaccinare care conțin: numărul dozei, producătorul, seria vaccinului, data administrării. Mai conține datele Centrului de vaccinare, ștampila și semnătura. Odată cu semnarea electronică va fi exclusă ștampilarea certificatelor cu ștampila umedă, dar acest lucru se va întâmpla după perfectarea sistemului. Când va fi gata sistemul electronic pentru certificatul digital se va menține și varianta printată a certificatului”, a afirmat reprezentantul Ministerului Sănătății.

Certificatul de vaccinare este oferit gratuit.

 

Cristina Jicol

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...