[ X ]
Important24 Iunie 2021 17:00

Declarație: Următorul Parlament trebuie să reducă pragul electoral și să stimuleze promovarea forțelor noi în loja puterii legislative

Capul de listă a Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu, are câteva întrebări către deputații din partidele de centru – dreapta și adepții modernizării Republicii Moldova, transmite TRIBUNA.

Mariana Durleșteanu punctează că a intrat în această competiție politică după normele și actele legislative adoptate de Parlamentul dizolvat.

Prima întrebare se referă la pragul electoral de 5% „De ce a fost menținut?”:

„Acest prag este un obstacol în calea democratizării societății și susținerii schimbării calitative a clasei politice. Georgia nu a ezitat să accepte un prag electoral de 1%. Am impresia că deputații din actualul Parlament, cel dizolvat, s-au crezut longevivi în acest for. Dar, scrutinul din 11 iulie va fi un test dur pentru mulți dintre ei”.

A doua întrebare ține de votul electronic: „Deși au fost tentative sporadice, nu s-a muncit pe ideea votului electronic, care ar fi fost un mare atu pentru cei din diaspora. Acum, însă, unii actori politici fac PR politic banal pe seama acestor concetățeni. La conceptul autohton „turism politic” cu referire la traseismul politic din Legislativ, ar trebui să mai lansăm în circuit un concept nou „turism electoral””.

„Următorul Parlament trebuie să reducă pragul electoral și să stimuleze promovarea forțelor noi în loja puterii legislative”, spune Mariana Durleșteanu.

 

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...