TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 24 iunie 2020.
Igor Dodon – la Parada din Piaţa Roşie
Președintele Republicii Molodova, Igor Dodon a fost prezent la parada militară, care a avut loc pe Piața Roșie din Moscova, cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Decizia CA
Procuratura Anticorupție a examinat denunțul depus de Andrei Năstase, lider al Platformei „DA”, și adresarea deputatului Iurie Reniță. Cei doi cereau investigarea circumstanțelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon, Preşedintele RM, ar fi primit de la fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc o pungă, în care se credea că ar fi fost bani. Procuratura a decis că nu există componente ale infracţiunii.
Anunţul lui Alexandru Slusari
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, vicepreședinte al Platformei „Demnitate și Adevăr”, în cadrul unor declaraţii de presă, a anunțat că a fost adoptat amendamentul la Legea 276 cu privire la principiile de subvenționare în agricultură și mediul rural.
Proiect finalizat
Partidul „Șor” a anunțat că, proiectul de iluminare a sectorului doi al orașului Taraclia a fost finalizat.
Interpelarea Ruxandei Glavan
Deputatul „Pro Moldova”, Ruxanda Glavan a adresat o interpelare Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în privința laboratoarelor care efectuau testele la COVID-19 ale ANSP.
Premierul – la „Costești-Stânca”
Prim-ministrul Ion Chicu a mers la Nodul Hidroenergetic „Costești-Stânca”, pentru a examina pericolele de inundație generate de precipitațiile abundente din Republica Moldova, România și Ucraina.
Conducerea PDM – la Ocniţa
Despre situaţia politică din ţară şi din partid, despre traseismul politic, reforma Partidului Democrat, dar şi despre priorităţile de viitor ale PDM au discutat la Ocniţa, Preşedintele PDM, Pavel Filip, şi vicepreşedintele partidului, Monica Babuc, cu echipa din teritoriu.
Inspecţia lui Ion Chicu
Premierul Ion Chicu a inspectat executarea lucrărilor de construcție a drumului Bălți-Fălești-Sculeni. Costul lucrărilor – 50,5 milioane euro.
O nouă funcţie pentru Petru Frunze
Consiliul Național PAS Aleși Locali s-a întrunit într-o ședință. Cei 37 de membri ai Consiliului Național PAS Aleși Locali au ales, prin vot secret online, conducerea Ligii PAS Aleși Locali. În calitate de Președinte al Ligii PAS Aleși Locali a fost ales Petru Frunze, deputat PAS, ex-primar al satului Puhoi, Ialoveni.
Preşedintele a depus flori la Moscova
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și cu alți lideri din străinătate a depus flori la mormântul Ostașului Necunoscut din Grădina Alexandrovski, lângă zidul Kremlinului.
Sursa: Almanah Politic-2020







