[ X ]
Important23 Iunie 2021 10:50

Prioritățile unui partid în viitorul Parlament: Referendum pentru a stabili limba vorbită și interzicerea unionismului!

Partidul Regiunilor a prezentat prioritățile sale pentru viitorul Parlament, transmite TRIBUNA.

În cadrul unei conferințe de presă, conducerea formațiunii a menționat că ei vin din popor și știu care sunt necesitățile cetățenilor.

Astfel, Partidul Regiunilor pledează pentru independența țării, demilitarizarea acesteia, fără implicarea în exerciții militare și fără implicarea altor formațiuni militare pe teritoriul țării.

De asemenea, Partidul Regiunilor va iniția un referendum pentru a stabili ce limbă se vorbește în R. Moldova – moldovenească sau română, dar și de a declara limba rusă a două limbă vorbită în țară.

Cât privește unionismul, formațiunea spune că acesta va fi interzis sub orice formă și în orice componență.

Totodată, Partidul Regiunilor pledează ca cei de la guvernare să nu dețină două cetățenii.

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...