[ X ]
Important22 Iunie 2021 07:00

Anatol Țăranu: Totuși mai există o șansă. Ultima... PPDA este partidul cel mai indicat pentru a...

Sondajele taxează dur partidele unioniste, toate sub pragul electoral. Aceleași sondaje măsoară bazinul electoral pro românesc și unionist la nivel de 35-40%. Cerința categorică și generalizată a acestui segment numeros electoral este una – o singură listă electorală eurounionistă. Aceste declarații au fost făcute de analistul politic Anatol Țăranu, informează TRIBUNA.

Potrivit expertului, liderii politici au ignorat sfidător această vrere categorică a propriilor alegători.

„Acum s-au trezit în pragul când alegătorii îi vor ignora pe ei. Totuși mai există o șansă. Ultima. Partidele eurounioniste, cu excepția celui mai bine plasat în sondaje, se retrag din cursă și își deleagă reprezentanții pe lista favoritului desemnat. Nu mai este loc pentru negocieri inutile cu privire la locul și ponderea pe listă. Nu aveți ce pierde.  Nici unul nu trece pragul pe cont propriu. Răzlețiți alegătorii nu vă vreau.  A doua zi după alegeri o să fiți blamați și ostracizați pentru lipsa de vizionarism și manifestație de găinărie politică. PPDA este partidul cel mai indicat pentru a reprezenta juridic Lista Națională Eurounionistă”, a menționat el.

Țăranu a subliniat că, la baza platformei electorale a Listei Naționale trebuie să se regăsească ideea tratatului interstatal de fraternitate și relații europene privilegiate România – Republica Moldova.

„Unită pe o asemenea platformă politică a Listei Naționale Eurounioniste, partida pro românească are toate șansele să întrunească adeziunea electorală la nivel de 15 – 20 de mandate parlamentare. Iar în final, în alianță cu PAS, o victorie zdrobitoare a forțelor pro europene și pro românești asupra forțelor stângii antinaționale. Istoria îi va taxa dur pe acei, care au irosit în van o asemenea șansă”, a conchis analistul.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...