[ X ]
Important17 Iunie 2021 06:30

Pavel Filip: Dincolo de faptul că noi spunem cum să ajungem la bunăstare, în Planul de țară, mai întâi, spunem ce am făcut

„Am făcut o declarație și o provocare, de fapt, atunci când am prezentat Planul de țară al Partidului Democrat. Public, am apelat către toți politicienii: „haideți de data aceasta să facem altfel de campanie electorală, să nu avem o luptă a declarațiilor și murdăriilor turnate unul peste altul, dar să avem o luptă a ideilor, a viziunilor pentru Republica Moldova”. Și am venit cu Planul de țară, și am solicitat și altora să vină cu propuneri poate mai bune decât Partidul Democrat” – a declarat Pavel Filip, președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), informează TRIBUNA.

Democratul a spus că Planul de țară „Moldova Altfel” este clar pentru cetățeni, are o structură absolut logică.

„Dincolo de faptul că noi spunem cum să ajungem la bunăstare, pentru că acest lucru și-l doresc cetățenii, dar bunăstare poți avea atunci când ai economie și cei trei piloni pe care se construiește economia: educația, infrastructura și justiția. Mai există un element foarte important în acest plan, Henry Ford spunea: „Eu cred doar în bunul Dumnezeu, în rest trebuie să-mi aduceți argumente și să-mi demonstrați că este adevărat ceea ce spuneți voi”. Păi, iată, Partidul Democrat în acest Plan de țară, ca un element separat, vine și spune mai întâi ce a făcut, după care spune ce va face în continuare și eu cred că acesta este argumentul cel mai important, pentru că cel care a făcut deja câte ceva, care a realizat niște lucruri, poți avea încrederea că va mai face”, a declarat politicianul, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Liderul PDM a amintit că el a condus Guvernul și nu îi este rușine pentru lucrurile realizate împreună cu echipa guvernamentală.

„După 2019, cei care au făcut să păteze într-un mod oarecare imaginea Partidului Democrat nu se mai regăsesc în această echipă, acum la conducerea partidului în linii mari este echipa guvernamentală, echipa cu care am lucrat la guvern, miniștrii din cabinetul pe care l-am condus și dacă o să priviți peste lista Partidului Democrat a candidaților la funcția de deputat o să vedeți câțiva miniștri, în rest, la bun început am în vedere sunt președinți de raioane: dl Buza, fost președinte la Hâncești; dna Rotundu, președinte de Șoldănești; dl Gorban, președinte de Căușeni; dl Leucă, președinte de la Glodeni; președintele de la Roșcani, dl Urzică; dl Babii, președinte de la Fălești; dl Munteanu, președintele de la Soroca. Deci, noi venim cu o echipă serioasă și îndemn și pe această cale cetățenii, alegătorii să facă o comparație între listele partidelor cu care vin în această campanie”, a mai spus deputatul.

Filip a mai spus că, astăzi, oamenii care reprezintă Partidul Democrat sau echipa Partidului Democrat sunt oameni deosebiți, care au rezistat ispitelor, care au rezistat presiunilor, de aceea cu acești oameni eu consider că am pus temelia unui partid puternic.

Referindu-se la scenariile postelectorale, președintele democraților a spus: „De data aceasta noi am spus foarte ferm și clar… dacă anterior Partidul Democrat mai oscila încă și evita să spună ce va face după scrutin, de data aceasta noi am spus foarte clar și tranșant că noi vom asigura o majoritate pro-europeană.”

 

Cristina Gurez 

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...