Deputatul Platformei DA, președintele Comisiei de Control al Finanțelor Publice, Igor Munteanu a afirmat că e clară tendința diasporei de a investi timp și emoții „în favoarea unei alternative”, informează TRIBUNA.
„Este clară tendința diasporei de a investi timp, nervi, emoții, în favoarea unei alternative, dar pe cât de simplu este mesajul guvernului de a căuta forme de reîntoarcere în sat a emigrației, pe atât de complicat e să depășești problemele nesoluționate ani în șir. Dezamăgirile acumulate strat peste strat, oameni care au preferat să lucreze la munci inferioare calificării lor numai pentru a scăpa de mizeria și corupția din țara lor natală”, a declarat el, într-un interviu pentru www.punctul.md.
Deputatul a remarcat că apropierea alegerilor crește interesul pentru viața politică. „S-au înregistrat cca 105,700 voluntari, reprezentând peste 50% din voturile așteptate la scrutinul din 11 iulie. Nu pot spune că cetățenii cunosc prea multe despre teoria alegerilor, dar știu că Republica Moldova are nevoie de oamenii diasporei ca să impună schimbări profunde, care să reașeze instituțiile statului să lucreze pentru cetățean, nu pentru fanarioții unor grupări infracționale”, a mai spus politicianul.
Igor Munteanu a subliniat că Platforma DA participă la alegerile din 11 iulie, deoarece cetățenii au șansa de a face o schimbare de sistem, care să le influențeze decisiv modelul de guvernare democratică, alternativa fiind stagnarea ori chiar lunecarea într-o nouă spirală de instabilitate politică.
„Platforma DA simte o importantă misiune de îndeplinit. Prezența în Parlamentul viitor a PPDA este o garanție de constituire a unui guvern pro-european, având capacitatea de a genera reforme și îmbunătăți viața cetățenilor, în spiritul și după standardele statului social. Știu că putem fi parteneri cu alte partide de orientare de centru-dreapta, iar afilierea comună la PPE (Partidul Popular European) creează în mod natural nevoia de a ne sprijini pentru a continua acest parteneriat în interes public”, a subliniat parlamentarul.
Cristina Gurez







