[ X ]
Important14 Iunie 2021 11:05

AIPA și IDIS „Viitorul” au semnat un Acord de cooperare

A fost semnat Acordul de cooperare interinstituțională între Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reprezentată de Vadim Curmei și Institutul pentru Dezvoltare şi Inițiative Sociale „Viitorul”, (IDIS „Viitorul”) reprezentată de Liubomir Chiriac, transmite TRIBUNA.
Prezentul Acord are drept scop asigurarea unui cadru unitar de cooperare și conlucrare interinstituțională între AIPA și IDIS Viitorul, precum și realizarea obiectivelor de interes comun referitoare la dezvoltarea sistemului de sprijin pentru solicitanții de fonduri nerambursabile destinate dezvoltării rurale și a segmentului agroindustrial.
În cadrul evenimentului, directorul AIPA, Vadim Curmei a punctat despre importanța colaborării între părți întru identificarea unor proiecte comune de cercetare dar și efectuarea evaluărilor cantitative cât și calitative a impactului subvenționării în cadrul măsurilor de sprijin.
Cristina Parfeni

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...