Un nou protest are loc la Comisia Electorală Centrală (CEC) privind deschiderea mai multor secții de vot peste hotarele țării, transmite TRIBUNA.
Manifestanții solicită conducerii CEC să revizuiască decizia de a deschide 139 secții de vot peste hotare și să fie deschise 190.
Liderul interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a menționat că vor pune boxa să asculte ședința CEC, care va începe la 15:00.
„Prim-ministrul, secretarul MAEIE au spus că există posibilitatea financiară și logistică de a deschide mai multe secții de vot. Rămânem pe poziții și așteptăm și sperăm că vor găsi soluția și vor deschide mai multe secții de vot”, a spus Igor Grosu.
UPDATE 15:40: Igor Grosu a menționat că, în urma ședinței CEC, au fost deschise încă 7 secții.
„Au ajuns la 146 secții. Au închis într-o parte secții, au deschis în alta, dar nici nu au deschis 150-162 cum inițial au propus. Nu există bun simț, dar noi nu o să cedăm”, a spus Grosu.
UPDATE 15:50: PAS declară că va contesta la Curtea de Apel decizia de astăzi a CEC.
Cristina Parfeni







