De la începutul campaniei electorale, candidații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au avut peste 200 de întâlniri cu cetățenii. Despre aceasta a comunicat președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, oamenii susțin decizia PSRM și PCRM de a-și unifica forțele, pentru a salva statalitatea și independența Republicii Moldova.
„La aceste întrevederi eu întreb cetățenii: dacă azi se trăiește mai bine decât anul trecut? Majoritatea, chiar și la Ungheni, unde votează cu dreapta, spun că trăim mai rău, pentru că au crescut semnificativ prețurile. Carburanții s-au scumpit. A doua întrebare pe care o adresez cetățenilor: dacă este bine că PSRM și PCRM s-au unit? Chiar și cei de dreapta spun că e bine. A treia întrebare: în perioada cărui președinte ați trăit mai bine? Toți spun că în perioada lui Voronin era mai bine, era stabilitate, claritate, criminalii au fost puși la pușcărie”, a declarat Igor Dodon, la emisiunea „Эксклюзивное интервью” de la postul de televiziune Ren TV Moldova.
Cristina Gurez







