[ X ]
Important29 Aprilie 2021 14:07

Igor Dodon: Partidul Socialiștilor merge la alegeri, cu toate că aceste alegeri ar fi fost mai potrivite toamna

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon anunță că, astăzi, a prezidat ședința fracțiunii parlamentare a PSRM în cursul căreia au discutat situația politică din țară și au punctat planurile pentru viitor, informează TRIBUNA.

Socialistul a mai spus: „Am decis că Partidul Socialiștilor merge la alegeri, cu toate că aceste alegeri ar fi fost mai potrivite toamna, când riscurile pentru cetățeni ar fi fost considerabil mai reduse”.

La fel, Dodon a menționat că a fost exprimat regretul că din cauza decretului semnat ieri de președintele Maia Sandu, astăzi, nu vor putea fi examinate, și adoptate în lectură finală de către Parlament unele proiecte importante sociale, precum:

– majorarea cu 40 la sută a salariilor pentru medici;

– achitarea restanțelor pentru patru luni a remunerării muncii angajaților Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”;

– anularea examenelor de bacalaureat,

– subvenționarea asociațiilor obștești naționale ale persoanelor cu dizabilități;

– compensarea biletelor de tratament pentru veterani și alte proiecte.

Socialistul mai spune că PSRM urmează să meargă în raioane, să discute cu oamenii și să lupte pentru ideile sociale promovate intens de PSRM.

 

Mihaela Conovali

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...