[ X ]
Important25 Aprilie 2021 12:00

Guvern cu doar 4 ministere? Aceasta își propune să facă un partid dacă ajunge la guvernare!

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), dacă ar fi la guvernare, ar iniția o serie de procese cu privire la principalele instituții de stat. Potrivit programului formațiunii, Guvernul ar urma să fie format din doar 4 ministere, informează TRIBUNA.

PDCM consideră că doar populismul iresponsabil a stat la baza revenirii, la începutul anului 2003, la sistemul teritorial-administrativ bazat pe raioane, iar în martie 2016 – la alegeri prezidențiale directe, în condițiile unor competențe reduse pe care le are președintele țării.

„În acest context, PDCM va opta pentru modificarea Constituției, astfel încât să fie asigurată funcționarea independentă a tuturor ramurilor puterii în stat pe principii democratice, eficiente și asigurând imunitatea statului în fața oricăror tentative de uzurpare a puterii. Modificările pe care își asumă să promoveze PDCM vizează reevaluarea rolului președintelui în sistemul autorităților publice și a modalității actuale de alegere a șefului statului. De asemenea, PDCM optează pentru reformarea mai multor aspecte ale activității Parlamentului, inclusiv prin descurajarea traseismului politic, și redimensionarea acestuia, reieșind din evoluțiile social-demografice” – se spune în program.

În ceea ce ține de structura Guvernului, PDCM consideră necesară revizuirea acesteia, prin crearea a 4 ministere: Ministerul Integrării Europene – responsabil de implementarea agendei de integrare în Uniunea Europeană, Ministerul Economiei și Finanțelor – responsabil de promovarea politicilor stimulatorii pentru sectorul economic și asigurarea finanțării proiectelor de infrastructură de importanță națională, Ministerul Infrastructurii, Mediului și Dezvoltării Regionale – responsabil de dezvoltarea infrastructurii țării și protecția mediului ambiant, Ministerul Sănătății – responsabil de redimensionarea sistemului de ocrotire a sănătății, modernizarea acestuia și orientarea serviciilor către beneficiari.

De asemenea, PDCM își propune să promoveze o reformă administrativ-teritorială, prin înlocuirea raioanelor cu număr optimal de regiuni.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...