[ X ]
Important15 Aprilie 2021 13:19

„Moldovagaz”: Volumul consumului de gaze naturale în luna martie curent a constituit 163,9 milioane de metri cubi

Volumul consumului de gaze naturale în luna martie curent a constituit 163,9 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 48,5% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2020. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna februarie 2021 acest indicator a scăzut cu 21,5 milioane de metri cubi sau cca 11,6%, informează TRIBUNA.

Consumatorii casnici, până la data de 31 martie 2021, au plătit 94,3% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 4,1 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,3%, cu o creștere de 1,7 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,6%, cu o scădere de 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 505 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 4,623 milioane de lei. Totodată, față de 137 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 martie 2021 a atins cifra de 1,557 miliarde de lei și acoperă 96,9% din volumul furnizat.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...