[ X ]
Breaking news12 Aprilie 2021 06:00

Averea vicepreședintelui ANI în 2020: Și-a schimbat automobilul și a beneficiat de indemnizația unică pentru COVID-19!

Lilian Chișca, vicepreședintele Autorității Naționale de Integritate (ANI) a prezentat declarația de avere pentru anul 2020. Potrivit acesteia, el a vândut un automobil și a cumpărat altul, informează TRIBUNA.

Chișca a declarat 324 591,77 lei din salariul de la Autoritatea Națională de Integritate.

Soția sa a declarat 96 064,55 lei din salariul de la IMSP „Institutul de Medicină Urgentă”, dar și 32 756, 84 lei din salariul de la USMF N. Testemițanu.

De asemenea, Chișca a declarat un venit de 5 000 obținut din vânzarea autoturismului Mercedes E211, dar și venituri obținute din alte surse legale: 6 500 lei – restituirea cheltuielilor pentru achiziția unor bunuri în folosul părinților; 35 667,19 lei – indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă; 16 000 lei – indemnizația unică pentru COVID-19; 10 348,32 lei – indemnizație pentru incapacitatea temporară de muncă.

Totodată, el a menționat un teren care se află în circuitul civil, dobândit în 2003, cu suprafață totală de 0,227 ha.

Vicepreședintele ANI a indicat un apartament dobândit în 2011, cu suprafață totală de 107,8 m.p., cu valoare de 686 622 lei, dar și un autoturism Mercedes-Benz GLE 250d 4 Matic, fabricat în 2017, dobândit în 2020 – cu 29 600 EUR.

La capitolul interese personale, Lilian Chișca a declarat că este asociat la SRL „Valcor Company” și acționar la FINN „Asito Invest” SA – în proces de lichidare.

 

Cristina Jicol

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...