Premierul interimar Aureliu Ciocoi a vorbit despre achitarea salariilor și pensiilor la timp în următoarea perioadă, informează TRIBUNA.
„Chiar astăzi (n.r. – 6 aprilie 2021) am avut o ședință la guvern cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, deocamdată suntem bine la acest capitol, cel puțin nu vedem oarecare nori gri în orizontul de cinci-șase luni în perspectivă, cel puțin pot să spun cu certitudine că, indiferent de evoluția situației politice din Republica Moldova, salariile și pensiile sunt asigurate. S-ar putea să apară probleme la alte capitole de cheltuieli din bugetul Republicii Moldova, dar în ceea ce ține de salarii și pensii – aici pot da garanții absolute că până la sfârșitul anului, repet, indiferent de evoluția politică din Republica Moldova, aceste două elemente sunt completamente asigurate”, a declarat el, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.







