Deputatul Octavian Țîcu, președinte al Partidului Unității Naționale (PUN), a fost întrebat „ați fost boxer și ați reprezentat cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova, la Olimpiada de la Atlanta din 1996. Ce este mai greu: politica sau boxul?”, informează TRIBUNA.
„Evident atunci îmi părea boxul mai complicat pentru că nu știam ce e politicul, iar acum mă ajută boxul să fac politică pentru că, dacă ai intrat în politică, la fel ca în ring, te aștepți să fii lovit. Ar trebui să existe un anumit fair-play, dar din păcate, în politică nu există”, a declarat Țîcu, într-un interviu pentru romanialibera.ro.
Totodată, el a spus că sunt foarte multe asemănări. „Cred eu că mă ajută mai mult acest amestec între box și istorie care îmi permite să fac față provocărilor în Parlament și în afara lui pentru că viața politică de la Chișinău este foarte complicată.
Chiar dacă suntem un stat mic, o republică, interesele marilor puteri în așa fel s-au încrucișat aici încât fac extrem de complicate înțelegerea lucrurilor chiar și pentru românii care, de obicei, au trebuit să ne cunoască și să ne simtă. Este un cu totul alt ritm, o altă mentalitate care este greu de înțeles, dar am un apel către toți românii să încerce să înțeleagă lucrurile care se întâmplă la Chișinău într-un sens de unitate națională. O altă șansă nu există pentru noi, iar dacă România și UE vor pierde acest război în favoarea Rusiei și va ajunge influența rusă până la Prut, atunci România va fi următoarea țintă în acest război hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva Occidentului. Acum cu eforturi comune putem readuce Republica Moldova într-un făgaș firesc de reunire cu România, ceea ce ar însemna integrarea europeană și euroatlantică”, a conchis politicianul.
Cristina Gurez







