[ X ]
Important25 Februarie 2021 15:00

Dan Dungaciu: Dacă ar exista o colaborare între Maia Sandu şi Andrei Năstase, lucrurile s-ar rezolva uşor

„Marea problemă în Republica Moldova este că, dincolo de tensiunea politică dintre forţele așa-zise de dreapta şi așa-zise de stânga, există o tensiune şi mai mare politică în interiorul forţelor de dreapta. Nu-mi e clar dacă Blocul ACUM, în interiorul lui – sau mi-e clar – se priveşte uneori cu mai multă antipatie decât privesc sau PAS, sau Platforma DA spre socialişti”. Declarația a fost făcută de Dan Dungaciu, analist de politică externă, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, informează TRIBUNA.

Analistul politic a spus că, de fapt, toată chestiunea este că Maia Sandu nu îl va desemna pe Andrei Năstase la funcţia de Premier. „Maia Sandu nu îi va oferi niciodată mandatul lui Andrei Năstase, pentru că se teme că el ar putea să facă o majoritate din 51 de mandate şi chiar să facă un guvern minoritar”, a spus Dungaciu, pentru sursa citată.

Potrivit spuselor sale, dacă nu există înţelegere politică, nu juridică, atunci se ajunge la anticipate, sigur cu dialog.

„Dacă nu există înțelegere politică, oricât am căuta noi între toate paragrafele Constituţiei, e problema politică. Dacă ar exista o colaborare între Maia Sandu şi Andrei Năstase, lucrurile s-ar rezolva uşor, Republica Moldova ar avea un guvern şi, din punctul acesta de vedere, ar fi un guvern finanţabil. În cazul socialiştilor, orice guvern ar face ei singuri, acela nu este finanţabil”, a mai spus expertul.

Totodată, Dungaciu a spus că ar putea ca drumul acesta pe care a pornit Maia Sandu să se termine într-o fundătură. „Care să fie rezolvată într-o manieră de tipul următor: CCM va răspunde sesizării depuse privind atribuţiile guvernului în exerciţiu, dacă are câştig de cauză, s-ar putea să ne trezim cu o situaţie în care Maia Sandu este preşedinte, alegeri anticipate nu vor fi şi se va lucra cu un guvern de conjunctură, remaniat şi reeşapat, Guvernul Cioicoi, care va fi obedient, Maia Sandu va avea propriul guvern, dar nu va face mare reformă în societatea şi vom ajunge la jumătate de drum”, a mai spus Dan Dungaciu.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...