Victor Stepaniuc este șef al Direcției Consultanță în cadrul Președinției Republicii Moldova – el a fost angajat în perioada mandatului Președintelui Igor Dodon și continuă să lucreze în vremea Președintelui Maia Sandu. În acest sens, fostul vicepremier a venit cu unele explicații privind funcția și activitatea sa, informează TRIBUNA.
Stepaniuc a menționat că în spațiul public au apărut diferite informații privind locul său de muncă, așa că a făcut unele precizări.
„Un an în urmă am revenit în serviciul de stat. În martie 2020, în rezultatul unui concurs, am fost numit în funcția de șef de direcție în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. am primit funcția în vremea Președintelui I. Dodon. Repet: Nu M. Sandu m-a numit în funcție”, a spus el.
Fostul vicepremier a subliniat că statutul de funcționar public este protejat de Legea serviciului public, care e bazată pe principiile stabilității, competenței și continuității în politica de personalul. „Pe baza legii, din motive politice sau din alte motive inventate, nimeni nu poate concedia un funcționar public. Un funcționar public, în pofida opiniilor sale politice și ideologice, este obligat să se comporte corect în slujbă, să respecte ierarhia și să își îndeplinească îndatoririle oficiale cu bună credință. Aceasta este o practică legislativă comună în țările democratice”, a precizat Stepaniuc.
Cristina Gurez







