Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) va înregistra azi, în Parlament, o nouă inițiativă legislativă privind funcționarea limbilor în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat liderul socialiștilor, Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale live, informează TRIBUNA.
Politicianul a spus că hotărârea Curții Constituționale este anticonstituțională și a precizat că socialiștii vor insista ca proiectul să fie examinat în prima ședință a Legislativului din noua sesiune.
Dodon a subliniat că țara noastră a fost mereu multietnică, iar limba rusă a fost, este și va fi limbă de comunicare și de consolidare a etniilor.
„Noi vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca proiectul acesta să fie votat și ca Republica Moldova, în continuare, să fie un stat interetnic”, a declarat liderul PSRM.
Totodată, Dodon a anunțat că, urmare a hotărârii Curții de ieri, l-au sunat colegii din raioane și l-au anunțat că săptămâna viitoare vor avea loc proteste.
Amintim că, ieri, Curtea Constituțională a anulat Legea privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, care a fost votat în Parlament la sfârșit de 2020. PSRM consideră că decizia este una politică.
Cristina Gurez







