[ X ]
Breaking news5 Ianuarie 2021 06:00

Declarație: La început de an cei doi concurenți – Maia Sandu și Igor Dodon, se află la egalitate

„Ce aduce 2021? Răspunsul este la suprafață – campanie electorală pentru alegeri parlamentare anticipate. Anul 2020 a fost despre lupte electorale între Maia Sandu și Igor Dodon, începând cu alegerile în circumscripția uninominală la Hâncești – unde am avut aceeași bătălie prin candidați proxy – și terminând cu prezidențialele câștigate de Sandu”. Declarațiile au fost făcute de jurnalistul Victor Nichituș, informează TRIBUNA.

El spune că anul nou va fi o prelungire a celui care tocmai a trecut – „criza politică se va accentua, iar criza economică (consecință a crizei sanitare) nu va trece de la sine – pentru a diminua efectele crizei economice este nevoie de injecții financiare din partea guvernului acestea nu vor fi pentru că nu există suficienți bani pentru a face acest lucru. Protestul agricultorilor a demonstrat cât de mare este capacitatea de ajutor guvernamental – mică, ca și statul moldovean”.

„Probabil vor apărea/apar idei referitoare la faptul că în situația de criză economică nu ar trebui să fie desfășurate anticipate, degeaba – atât echipa președintelui Maia Sandu, cât și cea a lui Igor Dodon vor face totul pentru ca acestea să fie declanșate. Nu știm exact când se va întâmpla acest lucru.

Președintele l-a nominalizat pe ministrul de externe în calitate de premier în exercițiu, ceea ce înseamnă că deputații nu vor reveni din vacanță pentru a se întruni într-o ședință parlamentară extraordinară. Prin numirea și acceptul ministrului de externe în funcția de premier interimar/în exercițiu președintele Maia Sandu a evitat să își asume responsabilitatea de a numi propriul guvern.

Acceptul domnului Ciocoi probabil a surprins pe unii – mediile de informare aflate în siajul președintelui Sandu vor continua să practice un transfer negativ de imagine asupra guvernului în exercițiu.

Revenirea lui Igor Dodon în fruntea Partidului Socialiștilor a demonstrat că în interiorul acestei formațiuni politice există unitate, zvonurile despre o presupusă disoluție a acestui partid au fost premature”, a mai scris el, pe o rețea de socializare.

Potrivit lui Nichituș, la început de an cei doi concurenți se află la egalitate. „Plusul de simpatie câștigat de președinte cu ocazia venirii lui Iohannis la Chișinău a dispărut în momentul în care, de Revelion, Maia Sandu ne-a spus că face parte din poporul moldovenesc. Probabil consideră că în acest fel își va câștiga simpatia stataliștilor”, a conchis liderul de opinie.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...