[ X ]
Important1 Ianuarie 2021 10:00

Adrian Lebedinschi: 2020 a fost un an plin de provocări și situații complicate pentru toate domeniile din țară, dar în special pentru sistemul medical

Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, a declarat că anul 2020 a fost un an plin de provocări și situații complicate pentru toate domeniile în Republica Moldova, dar în special pentru sistemul medical, care a fost supus unei testări expromt, informează TRIBUNA.  

„În pofida faptului că au fost întreprinse măsuri de prevenire a răspândirii virusului, iar situația epidemiologică nu este mai deplorabilă decât în statele vecine, din nefericire, rata medicilor infectați de COVID-19 este înaltă, iar circumstanțele apărute pe urma pandemiei, au afectat dur mediul afacerilor precum este HORECA, dar și alte sectoare. Seceta severă din vara anului 2020 a adus, de asemenea, grave prejudicii pentru economia țării și pentru agricultori. Secetelor le revine 12,5% din numărul total de hazarduri, iar acest an s-a dovedit a fi unul anevoios pentru noi”, a declarat Adrian Lebedinschi.

Totodată, el a spus că alegerile prezidențiale din toamnă, un proces complex, care a necesitat implicare și atenție, a servit drept factor care a dezechilibrat procesul de lucru și activitatea în regim normal a aleșilor poporului.

„Pentru mine anul 2020 a fost unul productiv, dar deloc simplu. Pandemia ne-a dat bătăi de cap, au eșuat unele planuri, a trebuit să ne conformăm noilor circumstanțe, dar cel mai dureros moment a fost decesul tatălui meu, înțelepciunea și optimismul căruia îi duc lipsa. Totuși, cred că, odată cu pandemia, cu toții am învățat să punem accent pe ceea ce contează cu adevărat – pe familie. Și, cum se spune adesea – cel mai bun remediu este lucrul. De aceea, personal am ales să fiu focusat pe activitatea mea în Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport şi mass-media. Dintre realizările de serviciu vreau să menționez că am reușit să elaborăm Codul AGEPI, au fost aprobate Legea cu privire la tineret, Legea cinematografiei, Legea cu privire la cultura fizică și sport asupra cărora s-a lucrat timp îndelungat și s-a optat pentru împrumutul bunelor practici din străinătate, potrivite pentru Republica Moldova”, a menționat Lebedinschi.

Ce ține de regrete, deputatul a spus că a învățat să le transforme în lecții valoroase.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...