[ X ]
Breaking news30 Decembrie 2020 10:00

Deputat: Doar „pompierii voluntari” pot salva azi statul nostru, cei care își pun întrebarea: ce va fi în perioada 01.01.2021 și alegerile anticipate?

„O astfel de situație politică în Republica Moldova nu a mai fost, iar starea lucrurilor este destul de alarmantă. Când nu există guvern, Țara este aidoma unei case de unde au plecat părinții, iar copiii au rămas “din capul lor”” – declarația a fost făcută de deputatul democrat Alexandru Jizdan, secretar general al Partidului Democrat din Moldova (PDM), informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, de regulă în perioada sărbătorilor de iarnă crește criminalitatea, mai ales în locurile publice, crește și consumul de alcool, din această cauză și conflictele în familii cu violență. În crizele politice nesiguranța tinde să se transforme în ceva obișnuit. „Nimeni nu-i sigur, doar nu avem Guvern”.

„Se pare că Republica Moldova va fi fără guvernare încă mult timp. Fără bani, fără siguranța în ziua de maine, fără oameni stataliști. Cineva a dat focul acestei Țări și urmărește dintr-o parte cine va reuși să stângă acest incendiu. În această situație doar “pompierii voluntari” pot salva azi statul nostru, cei care își pun întrebarea: ce va fi cu Republica Moldova în perioada 01.01.2021 și alegerile anticipate? Când este incendiată o casă, toți sar în ajutor să ajute, ulterior poliția îi găsește pe cei care au făcut acest lucru și-i pune la pușcărie. Mai devreme sau mai târziu”, a mai spus deputatul, pe o rețea de socializare.

Alexandru Jizdan a subliniat că timpurile grele dau naștere oamenilor puternici, oamenii puternici fac timpurile mai bune, timpurile bune dau naștere oamenilor slabi, iar oamenii slabi fac timpurile mai grele.

„Perioada a devenit una grea. Doar cei cu experiență știu cum să procedeze în astfel de situații, dar ei nu sunt acceptați de presupușii „formatorii de opinii”. Când vom numi oameni potriviți la locul potrivit, Republica Moldova va fi un stat prosper. O altă cale nu există”, a conchis democratul.

 

Cristina Gurez 

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...