[ X ]
Breaking news23 Decembrie 2020 11:15

Premierul a demisionat! Ședința Parlamentului nu va mai avea loc

Ion Chicu, astăzi – în cadrul unui briefing de presă al lui Igor Dodon, și-a anunțat demisia din funcția de Premier, informează TRIBUNA.

„Mulțumesc tuturor colegilor care au muncit foarte mult ca în acest an dificil să putem achita salariile, pensiile etc. Mulțumesc deputaților, care în diferite etape au susținut acest Guvern”, a spus Chicu, în cadrul discursului.

Zinaida Greceanîi, șefia Parlamentului, a ținut să adauge: „Dat fiind această decizie, vreau să anunț toată lumea că ședința preconizată pentru astăzi nu va avea loc, deoarece subiectul moțiunii este epuizat”, a anunțat Greceanîi.

La rândul său, Igor Dodon a declarat că este o decizie asumată. „Am considerat că, acum – la această etapă, este un moment potrivit. Această demisie nu este sub presiunea moțiunii de cenzură și nici a protestelor. Este cu scopul de a declanșa procesul alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat el.

Dodon a adăugat: „Începând cu ziua de mâine, președintele nou ales trebuie să își asume întreaga responsabilitate pentru ceea ce este în țară și să înceapă discuțiile cu fracțiunile parlamentare pentru numirea unui alt Guvern sau pentru discutarea agendei pentru declanșarea alegerilor parlamentare”, a comunicat Dodon.

Totodată, Greceanîi a adăugat că trebuie declanșate cât mai curând alegerile parlamentare anticipate: „Noi suntem gata pentru acestea. Vom face și o cale de parcurs cum să ajungem la alegeri”.

„Parlamentul se va întruni în luna februarie când începe sesiunea de primăvară”, a conchis Greceanîi.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...