„Clasa politică românească a folosit discursul patriotard la adresa Republicii Moldova doar pentru a obține voturi din partea cetățenilor români cu domiciliul în Republica Moldova” – declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș, informează TRIBUNA.
Liderul de opinie a menționat că, odată ajunse la putere, formațiunile politice au făcut destul de puțin pentru interconectarea economică/financiară, energetică ori de transport a României cu Republica Moldova.
„Gazoductul Iași Chișinău este gol, investiții masive românești între Prut și Nistru lipsesc, un punct comun de trecere a frontierei pentru fluidizarea traficului nu există, iar peste Prut numărul podurilor a rămas același”, a precizat el, pe o rețea de socializare, adăugând: „Nu cred că se va schimba ceva odată cu ajungerea AUR în Parlamentul României – această formațiune a anunțat că nu vrea să participe la guvernare – probabil tactica lor va fi cea de culegere a cât mai multe informații despre starea reală a relațiilor dintre cele două state, pentru a construi un plan concret de interconectare dintre România și Republica Moldova”.
„Vom vedea care sunt comisiile parlamentare care vor fi prezidate de AUR, vom vedea dacă specialiștii cu afiliere PMP vor fi sau nu păstrați în sistem ori dacă va exista un transfer din PMP către AUR. Avem răbdare și urmărim”, a subliniat jurnalistul.
Cristina Gurez







