[ X ]
Breaking news12 Decembrie 2020 13:00

De un an de zile învață limba română! Guvernatorul Găgăuziei: Au mai fost încercări când eram în Parlament…

Irina Vlah, Guvernatorul Găgăuziei, de un an de zile învață limba română, astfel că în prezent o cunoaște și o poate vorbi fără mari dificultăți, informează TRIBUNA.

„Eu învăț limba română și cred că s-a făcut multă polemică inutilă la acest subiect. Nu cred că trebuie să pierdem timpul și energia la acest subiect, pentru că nimeni nu va fi câștigător. Cred că e mai bine să învățăm această limbă frumoasă și să o vorbim corect și astfel vom demonstra respect pentru limba oficială a statului. Și mai e nevoie să creăm condiții pentru ca fiecare cetățean să poată învăța și vorbi limba oficială a statului”, a declarat ea, în cadrul UNInterviu de la Unimedia.

Irina Vlah a spus că au fost mai multe tentative să învețe româna, dar fără succes până acum un an.

„Am învățat limba română la școală, dar nu a fost suficient. Apoi au fost încercări la Parlament, când am făcut doctoratul… Atunci când am devenit bașcan, am aflat despre un program util pentru cei care vor să învețe limba în timp scurt. Am învățat-o într-un an, dar, adevărat, m-a ajutat fiica mea, care vorbește trei limbi. Și continui să învăț cu profesoara mea, care mă ajută să perfecționez nivelul de cunoaștere”, a menționat fosta deputată, precizând că vrea să fie multilingvă și crede că fiecare cetățean al Republicii Moldova trebuie să fie multilingv.

Guvernatorul Găgăuziei a precizat că se trezește în fiecare zi, și-n week-end, la ora 5.00, iar la ora 6.00 începe lecția de limba română, fără zile de pauză.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...