[ X ]
Breaking news9 Decembrie 2020 16:39

Ce a discutat Președintele cu ministrul de Externe al Ungariei

Șeful statului, Igor Dodon comunică despre o întrevedere cu Péter Szijjártó, Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău, informează TRIBUNA.

Dodon spune că vizita ministrului are o importanţă deosebită, constituind un semnal al disponibilității și angajamentului comun de consolidare a relației privilegiate dintre țările noastre.

„Am exprimat gratitudine oficialului maghiar pentru ajutorul umanitar valoros acordat țării noastre de Guvernul Ungariei în lupta cu pandemia. În context, am subliniat că apreciem menţinerea Republicii Moldova în lista statelor prioritare pentru asistenţă a Ungariei. Am declarat că ne bucură evoluţiile pozitive în relaţia noastră bilaterală, precum şi interesul constant al cercurilor de afaceri şi al investitorilor maghiari faţă de Republica Moldova. Am pledat pentru dinamizarea schimburilor comerciale în vederea valorificării potențialului existent”, scrie Dodon, pe Facebook.

La fel, Dodon spune că după valoarea volumului schimburilor comerciale, Ungaria se situează pe locul 13 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 1,42% în comerțul total al țării noastre.

„De asemenea, mi-am exprimat satisfacția pentru relația bună stabilită între statele noastre la nivel de Parteneriat Strategic, ilustrată de o agendă intensă a întrevederilor la nivel înalt, inclusiv de o frecvență deosebită a dialogului politico-diplomatic bilateral din anul curent”, adaugă Dodon.

Pe finalul întrevederii, pentru contribuția substanțială la dezvoltarea relațiilor de cooperare între Moldova și Ungaria, Igor Dodon spune că i-a înmânat ministrului Péter Szijjártó înalta distincție de stat – Ordinul de Onoare.

Mihaela Conovali

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Misiunea dificilă, dar nu imposibilă, a noului Guvern Premierul Vasile Tofan preia conducerea Guvernului într-o perioadă destul de complicată pentru ţară. ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...