[ X ]
Breaking news1 Decembrie 2020 10:27

Planul de Acțiuni al Guvernului – modificat

Guvernul a votat o serie de modificări și actualizări operate în cadrul Planului de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2023, transmite TRIBUNA.

Documentul prevede planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice ajustate anual în baza listei actualizate a priorităților de politici pe termen mediu, dar și a constatărilor rapoartelor autorităților publice privind realizarea acțiunilor incluse în PAG.

Principalele modificări ale Planului se referă la reproiectarea în timp a acțiunilor care au rămas nerealizate în primele 9 luni ale anului 2020, reieșind din necesitatea respectării tuturor etapelor la elaborarea actelor normative sau sub influența factorilor interni și externi; includerea acțiunilor noi, majoritatea cărora derivă din Calendarul de monitorizare a realizării restanțelor Planului Național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere 2017-2019, pentru perioada 2020-2023 și Matricea de politici de redresare socio-economică post COVID-19; excluderea acțiunilor care pe parcurs s-au dovedit a fi inoportune/irelevante spre realizare în perioada vizată de Plan sau fără acoperire financiară; menținerea acțiunilor care au fost deja realizate, în vederea asigurării trasabilității pe parcursul întregii perioade de implementare a acestuia – 2020-2023.

Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023 modificat conține 931 de acțiuni, inclusiv: 423 de acțiuni (circa 45%) au fost păstrate intacte; 179 de acțiuni sunt deja realizate (19%); 263 de acțiuni au fost modificate (29%); 66 de acțiuni noi (7%).

Planul de acțiuni a fost actualizat în baza propunerilor autorităților administrative centrale și consultat prin intermediul platformei www.particip.gov.md.

 

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Misiunea dificilă, dar nu imposibilă, a noului Guvern Premierul Vasile Tofan preia conducerea Guvernului într-o perioadă destul de complicată pentru ţară. ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...