Elena Hrenova, membru al fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău, a decedat la 22 noiembrie curent. Astfel, conform legislației, intervine vacanța mandatului de consilier, acesta urmând să fie ocupat de unul dintre candidații supleanți ai socialiștilor din lista prezentată pentru alegerile locale din 20 octombrie 2019, informează TRIBUNA.
Astfel, următorul este Dmitri Mitioglo, născut în 1986, specialist în domeniul management și marketing. El a fost vice-pretor pe domeniul social-economic la Pretura Centru, Chișinău, în perioada 26 iulie 2019 – 25 noiembrie 2019. Anterior, Mitioglo a mai fost membru al CMC. El a aderat la PSRM în februarie 2015.
Dacă Mitioglo va refuza mandatul, atunci acesta îi va reveni lui Alexandr Melniciuc – născut în 1991, profesor de istorie și educație civică la Liceul Teoretic „I.S. Neciui-Levițchi”.
TRIBUNA precizează: PSRM are 22 de membri în CMC.
Cristina Gurez







