[ X ]
Important12 Noiembrie 2020 12:10

Partidul „ȘOR” a finalizat proiectul iluminatului stradal și la Crihana, Orhei

Crihana este încă o localitate din raionul Orhei în care a fost finalizat proiectul Partidului „ȘOR”, care își propune să asigure cu iluminat public stradal peste o sută de localități conduse de primari din partea formațiunii, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.

În centrul comunal Crihana a fost montată o rețea electrică de circa trei kilometri cu circa 70 de corpuri de iluminat economicoase de tip LED. Punctele de transformare a curentului electric, la fel, au fost modernizate.

„Vom continua în ritmuri accelerate să implementăm calitativ proiectele noastre de care oamenii au nevoie, pe care cetățenii de la sate le așteaptă. Până acum echipa noastră a iluminat zeci de localități. Este cea mai frumoasă politică pe care o face formațiunea noastră”, a declarat liderul formațiunii, deputatul Ilan Șor, inițiatorul proiectului, cu ocazia inaugurării noului sistem de iluminat stradal.

Primarul com. Crihana, Ion Stratulat, ales din partea Partidului „ȘOR”, a menționat că locuitorii au numai cuvinte de laudă și apreciază acest proiect.

„Mă bucură foarte mult că încă o promisiune a echipei noastre din campania electorală a fost realizată. Cetățenii au așteptat cu nerăbdare să aibă lumină pe străzi. Le mulțumesc tuturor pentru implicare”, a menționat primarul comunei.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a spus că bunăstarea raionului a sporit după venirea la putere a echipei lui Ilan Șor.

„Anul trecut, conform statisticilor oficiale, Orhei a fost desemnat raionul cu cel mai mare ritm de dezvoltare economică. Evident, acest fapt se datorează proiectelor implementate de echipa lui Ilan Șor. Vom continua în același ritm. În acest an, până acum, am reușit să iluminăm zeci de sate din raion. Fiți siguri că ne vom onora promisiunea de asigura cu iluminat stradal toate satele din raionul Orhei”, a spus Dinu Țurcanu.

Partidul „ȘOR” și-a asumat angajamentul în fața cetățenilor că va implementa proiecte de iluminat stradal în peste o sută de localități cu primari din partea echipei lui Ilan Șor, iar în raionul Orhei va asigura iluminat public stradal în toate cele 74 de sate și comune, indiferent de apartenența politică a aleșilor locali.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...