Anatol Usatîi, Aureliu Ciocoi și Victor Gaiciuc au plecat din Guvernul Chicu (n.r. – învestit la 14 noiembrie 2019) la 16 martie curent, când au fost înlocuiți în funcțiile de miniștri cu reprezentanți ai Partidului Democrat din Moldova (PDM), ieri, 9 noiembrie 2020, au revenit la conducerea acelorași ministere, dar, între timp, au avut alte funcții, informează TRIBUNA.
Anatol Usatîi, actualul ministru al Economiei și Infrastructurii, a plecat atunci din funcția de ministru, însă nu departe. La doar câteva zile distanță – la 25 martie curent, el a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul aceluiași Minister.
Victor Gaiciuc, actualul ministru al Apărării, în aceeași zi când a plecat din fruntea Ministerului – a fost numit în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Aureliu Ciocoi, actualul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, tot la 16 martie curent, a plecat din fruntea MAEIE și a revenit în echipa șefului statului, fiind consilier în domeniul politicii externe.
Cristina Gurez







