Vitalie Valcov și-a încheiat mandatul de director general al Biroului Național de Statistică (BNS) la 31 iulie curent, iar din 5 octombrie curent este director general adjunct al aceleiași instituții, dar, între timp, a deținut o altă funcție, informează TRIBUNA.
Vitalie Valcov nu a câștigat concursul din vară pentru un nou mandat de director general al BNS, însă a fost în numit în funcția de șef de Cabinet al directorului, noului director general al instituției – Oleg Cara. Ambii și-au început activitatea în noile calități la 7 septembrie 2020.
Amintim că, Valcov a ajuns la BNS cu peste două decenii în urmă, mai exact – în 1998, atunci instituția numindu-se Departamentul Analize Statistice și Sociologice. El a deținut mai multe funcții, inclusiv în conducerea instituției. Detalii – AICI.
Cristina Gurez







