[ X ]
Exclusiv11 Octombrie 2020 06:00

(ACUM UN AN) Semnal de alarmă tras de Pavel Filip  

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 11 octombrie 2019.

Discuţiile lui Ion Ceban cu ONG-urile

Candidatul pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a organizat discuții publice cu mai multe organizații neguvernamentale și grupuri neformale preocupate de problemele de dezvoltare urbană a Chișinăului.

Mandat de arest pe numele lui Vladimir Plahotniuc

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor cu aplicarea măsurii preventive – arest preventiv pentru un termen de 30 zile și au emis mandat de arest în privința lui Vladimir Plahotniuc, ex-lider al PDM.

Iniţiativa lui Octavian Țîcu

Deputatul Octavian Țîcu, pretendent la fotoliul de Primar General al mun. Chișinău, a anunțat că a inițiat cu titlu inițiativă legislativă un proiect de hotărâre a Parlamentului cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru investigarea acțiunilor de trădare de patrie comise de Președintele Igor Dodon.

Şedinţă la Guvern

În cadrul unei şedinţe la Guvern, cu participarea Prim-ministrului Maia Sandu, ministrului Finanţelor, Natalia Gavriliţa, şi Directorului executiv al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, Viorel Furdui, s-a convenit că, de la 1 ianuarie 2020, toate încasările din impozitul pe venit al persoanelor fizice ar putea rămâne în bugetele primăriilor din localităţile rurale.

Promisiunea lui Vlad Țurcanu

Candidatul Partidului Popular Românesc la funcția de Primar al municipiului Chișinău, Vlad Țurcanu, în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat că una dintre primele dispoziții, în cazul în care ajunge la Primărie, va viza demontarea limitatoarelor de viteză din capitală.

Şedință extinsă la MAEIE

Acţiunile și prioritățile ce urmau a fi incluse în Planul de acțiuni Republica Moldova – Consiliul Europei pentru perioada 2019-2020 au fost discutate în cadrul unei ședințe extinse la MAEIE, cu participarea ministrului Nicu Popescu, a Directorului în cadrul Oficiului Directoratului General de Programe al CoE, Verena Taylor, a șefului Oficiului CoE la Chișinău, William Massolin, dar şi a reprezentanţilor autorităților naţionale ale Republicii Moldova – Parlament, MAEIE, MAI, Ministerul Justiției, CNA și altele.

Conferinţa Georgetei Mincu

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, a anunţat că proiectele din Fondul Ecologic Național (FEN), care nu se încheiaseră încă și se aflau pe ultimele 15% de implementare, vor fi continuate cu un avans din partea MADRM, dar și a beneficiarilor proiectelor.

Sondajul ASDM

Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova a prezentat rezultatele unui sondaj care arătau că la alegerile pentru funcția de Primar General al capitalei, pentru Ion Ceban ar vota 38,1%, pentru Andrei Năstase – 25,4%, pentru Octavian Țîcu – 5,6%, pentru Dorin Chirtoacă – 3,2%, pentru Valeriu Munteanu – 2,9%, pentru Ivan Diacov – 1,8%, pentru Vladimir Cebotari – 1,2%, pentru Valerii Klimenco – 1%, alt candidat – 2,6%.

Viziunea lui Ion Ceban privind spaţiile verzi  

În cadrul unei conferințe de presă, Ceban a vorbit despre spațiile verzi din capitală, prezentându-şi viziunea ce urma să o implementeze a Primărie.

Semnal de alarmă tras de Pavel Filip  

În cadrul unui briefing de presă, Președintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, a tras un semnal de alarmă, menţionând că, candidaţii PDM în alegerile locale ar fi fost persecutaţi de putere.

Discuţia Zinaidei Greceanîi cu delegaţia cehă

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit cu o delegație a Republicii Cehe, condusă de Președintele Comisiei pentru sănătate din cadrul Camerei Deputaților, Věra Adámková.

Raportorii CE – la Parlament 

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit cu delegația Ambasadorilor Grupului de raportori pentru democrație (GR-DEM) al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, însoțită de William Massolin, șeful Oficiului Consiliului Europei de la Chișinău. În aceeaşi zi, delegaţia CE a avut întâlniri cu fracțiunile din cadrul Parlamentului Republicii Moldova.

Vizita Premierului la Comrat

Prim-ministrul Maia Sandu a efectuat o vizită în orașul Comrat, Autonomia Găgăuză, în cadrul căreia a inspectat șantierul de lucru al centurii de ocolire a orașului.

Almanah Politic – 2019

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...