[ X ]
Important7 Octombrie 2020 06:00

Funcția pe care o deține Tudor Deliu, după ce a plecat din Parlament și de la șefia PLDM!

După ce a plecat din Parlamentul Republicii Moldova, Tudor Deliu nu deținea o altă funcție publică, dedicându-se în totalitate activității de președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), în care fusese ales la 9 septembrie 2018, în cadrul Congresului al VII-lea, însă recent au intervenit schimbări, informează TRIBUNA.

Astfel, după plecarea din fotoliul de Președinte al PLDM (16 august 2020), Tudor Deliu s-a ales cu o nouă funcție în formațiune – consilier politic al PLDM. Cel puțin despre acest lucru este indicat în datele biografice făcute publice de Comisia Electorală Centrală, având în vedere că Tudor Deliu este candidat la fotoliul de Președinte al Republicii Moldova, din partea PLDM.

De menționat că, Tudor Deliu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 29 iulie 2009 – 24 februarie 2019. De profesie este filolog, magistru în drept constituțional și administrativ.

Maria Chiper 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...