[ X ]
Important22 Septembrie 2020 07:00

(INTERVIU) Ghenadie Țepordei: Activele statului trebuie gestionate eficient și întreprinderile de stat trebuie să fie profitabile. În alt caz, managementul este ineficient

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Ghenadie Țepordei a vorbit despre eficiența administrării proprietății publice.

T.: Dle Țepordei, de mai mulți ani de zile societatea a auzit și a citit despre ineficiența administrării activelor publice. Întreprinderile de stat și societățile în care statul are cotă parte de obicei sunt gestionate prost și nu generează profituri, iar investițiile realizate în cadrul lor sunt de obicei considerate corupte. Ce ați reușit să aflați ori să clarificați în acest sens, de când conduceți APP?

G.Ț.: Voi spune așa: este loc de mai bine în administrarea activelor de stat. Mult loc. Situația diferă de la o întreprindere la alta. Pentru a determina o sporire sistemică a eficienței întreprinderilor e nevoie de evaluarea indicatorilor de performanță, care trebuie să fie atinși de managementul fiecărei întreprinderi. Așa s-a întâmplat că mai multe acțiuni inițiate în cadrul APP au fost întârziate de pandemie, perioadă care, de fapt, a generat și alte sarcini echipei agenției.

Dar, progresăm pe fiecare direcție, inclusiv pe indicatorii de performanță actuali și măsurabili pentru managementul întreprinderilor.

Examinăm activitatea operațională a întreprinderilor și, acolo unde e cazul, inițiem procese de audit pentru a verifica starea lucrurilor. Nu suntem satisfăcuți de toate echipele manageriale și intervenim unde e cazul cu măsuri pertinente.

T.: Dvs. vorbiți despre intervenții, dar nu am auzit. Ne puteți oferi detalii?

G.Ț.: Intervențiile APP nu se fac pentru a genera titluri de știri și nu avem scopul să defăimăm un manager ori altul. Am întrerupt relațiile contractuale cu managerii unor întreprinderi de stat, în rezultatul examinării situației. Atunci când a fost cazul, am transmis materialele autorităților competente pentru investigare.

Procesul de examinare a eficienței administrării întreprinderilor de stat continuă și prin intermediul Dvs. transmit un mesaj managerilor. Vom întrerupe relațiile contractuale cu toți managerii care nu se isprăvesc, și nu vom accepta scuze false. Iar pentru gestionare defectuoasă și prejudicierea intereselor companiilor de stat vom solicita intervenția procuraturii.

Dacă este cineva dintre cititorii Dvs. care cunoaște cazuri când activele statului sunt gestionate ineficient ori sunt prejudiciate interesele întreprinderilor, rugăm să ne semnalați. Evident, vom reacționa semnalele cu conținut.

T.: E dificil de scos din Dvs. informație concretă. Unde anume APP a intervenit cu verificări și ce vicii în administrarea activelor de stat ați identificat?

G.Ț.: Cu plăcere voi împărtăși cu Dvs. informația care nu dăunează altor oameni. Nu avem scopul să substituim procesul legal de anchetă și constatare a încălcărilor. Încercăm să păstrăm comunicarea noastră în cadrul unor norme sănătoase.

Ați menționat mai sus proiectele investiționale. Folosind toate resursele de care dispune APP intervenim în evaluarea raționalității și eficienței realizării lor și, când avem îndoieli rezonabile, apelăm la organele competente.

Dar aș vrea să nu „colorăm în negru” toate proiectele realizate de întreprinderile de stat.

Menționez, spre exemplu – Termoelectrica, societate care a preluat în administrare infrastructurile administrate de Termocom, CET – 1 și CET – 2. Managementul societății a accesat finanțare din partea Băncii Mondiale în cadrul unui proiect de modernizare. Valoarea proiectului a fost de cca 40,5 milioane dolari.

Rețelele termice erau într-o stare foarte proastă, pierderile pe rețele erau foarte mari, serviciul de alimentare cu apă caldă se întrerupea des, iar agentul termic livrat nu satisfăcea clienții finali. Nu se reușea colectarea plății pentru servicii și, prin urmare, au fost generate datorii mari față de furnizorul de gaze.

În 4 ani managementul a reușit să schimbe radical tabloul. Furnizarea apei calde se face 24 din 24 anul împrejur. Rețelele termice și stațiile de pompare sunt într-un proces intens de modernizare, pierderile se reduc esențial. Peste 210 mii apartamente primesc apă caldă și agent termic, adică peste 500 mii consumatori în mun. Chișinău. Plățile se colectează regulat. Termoelectrica e producător de energie – livrează în rețea cca 15% din energia electrică consumată în țară. Eficiența managementului Termoelectrica a permis achitarea a peste 600 milioane lei din datoriile istorice față de furnizorul de gaze. Mai multe detalii vă poate oferi Termoelectrica. Adaug doar că societatea începe implementarea etapei a doua a proiectului de modernizare finanțat de asemenea de Banca Mondială, în valoare de 100 milioane dolari.

Numele Franzeluța îl cunoaște toată țara. Dar puțini știu ce volume produce compania, ce număr mare de procese se desfășoară zilnic și toate sub un control riguros al calității.

În primul semestru al anului 2020 Franzeluța a produs peste 14900 tone de pâine și produse de panificație, peste 1800 tone de produse de cofetărie și cca 460 tone de paste făinoase. Vânzările companiei au atins cifra de 260 milioane lei. Dar cel mai mult mă bucură creșterea exportului – în prima jumătate a anului 2020 Franzeluța a înregistrat un export cu 26,7% mai mare decât în perioada similară a anului 2019. În 2020 Franzeluța va investi cca 21 milioane lei în modernizarea echipamentelor de producere, reparații și alte proiecte, care vor crește competitivitatea companiei.

O companie de stat nu mai puțin cunoscută e Moldtelecom. Compania gestionează o rețea de fibră optică de cca 18 mii km și furnizează servicii în peste 1200 localități din țară. Azi Moldtelecom are peste 400 mii de abonați la serviciul de internet fix. În primele 8 luni ale 2020 au fost înregistrate 15000 porturi de acces în peste 80 localități din țară – cifrele probează că la Moldotelecom se muncește intens. Echipa companiei constituie peste 2800 de oameni cu un salariu mediu de cca 11600 lei. O bună parte dintre ei sunt ingineri.

Calea Ferată din Moldova va începe curând implementarea unui proiect în valoare de 90 milioane euro, pentru modernizarea tronsonului feroviar Bender – Etulia, pe o lungime de cca 220 km. Proiectul e finanțat de consorțiul BEI – BERD, care au finanțat anterior și  procurarea a 12 locomotive pentru CFM.

Guvernul lucrează asupra unui proiect de modernizare a tronsonului feroviar Chișinău – Ungheni. Contăm ca procesele să decurgă rapid, pentru că infrastructura CFM a ajuns într-o stare nesatisfăcătoare, ce afectează grav competitivitatea serviciilor întreprinderii.

Pot continua cu date, care confirmă că la companiile de stat se muncește. APP e cu ochii pe managerii companiilor de stat și anume de la dânșii așteptăm administrare eficientă și cinstită. Cu cei care nu știu să muncească așa – ne-am despărțit și ne vom despărți.

T.: După cum operați cu cifrele se vede că sunteți bine documentat despre situația la companiile de stat. Totuși, am vrea informații și despre sancțiunile aplicate de APP în cazurile în care managerii nu-și fac bine treaba…

G.Ț.: Înțeleg. Dar cred că scopul nostru comun e să determinăm ca întreprinderile de stat să fie gestionate eficient, să contribuie la creșterea economiei naționale și să ofere locuri de muncă atractive. Datele pe care le-am oferit mai sus demonstrează că asta e posibil.

Am vorbit mai sus despre modernizare.

Realizarea proiectelor de modernizare cere gândire inginerească actuală și deja simțim un deficit de ingineri. Pentru a depăși criza de ingineri, APP a inițiat un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova, în baza căruia întreprinderile din proprietatea statului vor oferi posibilitatea de a urma cursuri practice pentru studenții UTM. Pe lângă suportul în educarea inginerească și oportunitățile de a obține experiențe practice, cei mai buni vor primi oferte de angajare cu perspective de creștere profesională. Ne vom implica în convingerea tinerilor să își construiască viitorul în Moldova.

T.: Nu putem trece cu vederea procesul de privatizare. Cum decurge privatizarea în 2020, an de criză? Ce se aude cu privatizarea Metalferos?

G.Ț.: În 2020, prin decizia Guvernului, sunt expuse pentru privatizare peste 100 de active publice. Aici sunt întreprinderi, pachete de acțiuni, bunuri imobile și altele.

Sarcina noastră este să determinăm încasări de 700 milioane lei. Într-adevăr, 2020 e un an de criză. Înțelegem că, criza nu stimulează dispozițiile investiționale.

Până în prezent am realizat o licitație „cu strigare”, în cadrul căreia au fost expuse 3 proprietăți ale statului cu valoare evaluată de 10,3581 milioane lei. În cadrul licitației au fost vândute toate 3 proprietăți la costul total de 11,4 milioane lei.

Referitor la Metalferos.

În perioada 17-21 august cota statului în compania Metalferos a fost expusă la licitații cu strigare desfășurate la Bursa de valori la prețul de 3230 lei per acțiune. Valoarea totală a pachetului, în acest caz, constituind aproape 907,84 milioane lei.

Pachetul de acțiuni al Metalferos încă nu a fost solicitat.

Vom expune la Bursă cota statului în 12 companii și sperăm investitorii să fie interesați să le procure.

T.: Vă mulțumim!

Cristina Pendea 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...